GEORGE
ALEXIANU, erou al Neamului, guvernatorul Transnistriei
–
un capitol glorios din ISTORIA
OMENIEI ROMÂNEŞTI
La terminarea
războiului, toţi cei unsprezece guvernatori care au administrat teritoriul
sovietic ocupat de Germania şi aliaţii ei au fost arestaţi pentru a fi
anchetaţi şi judecaţi pentru faptele lor, pentru felul cum au guvernat ţinutul
încredinţat. Cei unsprezece guvernatori erau care polonez, care neamţ, care
lituanian, ucrainean etc. Printre cei arestaţi, şi un român : profesorul
universitar GEORGE ALEXIANU, vreme de aproape trei ani guvernator al
Transnistriei. Se pare că mareşalul Antonescu nu l–a cunoscut personal pe
GEORGE ALEXIANU înainte de a–l numi guvernator. A contat în alegerea pe care a
făcut–o faima de profesionist, de onestitate şi loialitate faţă de Ţară, pe
care o avea profesorul de drept internaţional.
Cei unsprezece foşti
guvernatori au fost judecaţi fiecare în oraşul în care şi–a avut reşedinţa. În
cazul Transnistriei, Odessa. Din cei unsprezece acuzaţi, zece au fost găsiţi
vinovaţi şi executaţi pe loc, în faţa publicului care asistase la proces şi
ceruse condamnarea celui acuzat. Un singur guvernator a fost găsit nevinovat !
Şi acesta a fost GEORGE ALEXIANU ! Toţi martorii care s–au prezentat, cei mai
mulţi din proprie iniţiativă, au avut numai cuvinte de recunoştinţă pentru
fostul guvernator din Transnistria ! Iar ancheta întreprinsă de autorităţile
sovietice nu a găsit nici un motiv de incriminare penală, ca criminal de război
! Atât juriul, cât şi miile de ruşi, ucrainieni şi evrei din Odessa şi
împrejurimi au cerut un verdict de achitare, de dezincriminare a lui George
Alexianu ! Sentinţa dată de Tribunalul Poporului din Odessa s–a conformat
acestei evidenţe şi GEORGE ALEXIANU a fost înapoiat autorităţilor din România,
aducându–li–se acestora la cunoştinţă că populaţia Transnistriei nu are ce–i
reproşa fostului guvernator. Caz unic în analele WW2.
Autorităţile comuniste
din România, conştiente însă că dezincriminarea lui GEORGE ALEXIANU diminuează
şansele de incriminare a mareşalului Antonescu, nu au ţinut seamă de verdictul
dat la Odessa, de “autoritatea lucrului deja judecat”, astfel că GEORGE
ALEXIANU s–a trezit inculpat şi condamnat la moarte alături de mareşalul Ion
Antonescu, Mihai Antonescu şi Picky Vasiliu pentru “crime împotriva păcii şi a
umanităţii”. Şi executat la 1 iunie 1946 …
Nu este loc, în aceste
pagini, pentru o biografie propriu–zisă a marelui patriot român, a marelui om
care a fost GEORGE ALEXIANU. Vom menţiona doar câteva fapte şi aspecte legate
de persoana sa, complet necunoscute opiniei publice româneşti şi celor care au
gândit şi redactat Ordonanţa de urgenţă nr. 31/2002.
1. Una
din măsurile luate de GEORGE ALEXIANU, de cum a fost instalat ca guvernator, a
fost să redeschidă toate lăcaşurile de cult din Transnistria, închise de
bolşevici. Au fost redeschise şi sinagogele evreieşti. Cum însă lipseau
obiectele de cult, ALEXIANU s–a adresat la Bucureşti, Patriarhiei Române şi
capilor celorlalte culte. Singurii care nu au răspuns apelului au fost liderii
religioşi evrei din Bucureşti. Nu au invocat nici un motiv, nu au dat nici un
răspuns. O opinie personală : numai aşa mai târziu se putea ascunde gestul lui
GEORGE ALEXIANU. Dacă comunitatea evreiască i–ar fi răspuns lui GEORGE ALEXIANU
asta ar fi însemnat acte, scrisori etc., iar scripta
manent şi, uneori, rămân
în istorie.
2. Personal,
GEORGE ALEXIANU a avut cele mai bune relaţii cu evrei foarte importanţi.
Medicul de familie, care se îngrijea de cei trei copii ai lui GEORGE ALEXIANU,
era evreu, tatăl lui Nicolae Cajal, cel care va ajunge peste ani preşedintele
Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România. În această calitate, Nicolae
Cajal nu se sfieşte să aibă dintotdeauna relaţii dintre cele mai bune cu Şerban
Alexianu, fiul “criminalului” de război GEORGE ALEXIANU.
De asemenea, cât timp a
fost guvernator, în casa lui ALEXIANU venea săptămânal rabinul şef al evreilor
din România, Eminenţa Sa Alexandru Şafran. Sub pretextul că dă lecţii de
germană copiilor Alexianu, rabinul Alexandru Şafran ţinea astfel legătura cu
guvernatorul Transnistriei, evident, pentru a face mai bună viaţa evreilor din
Transnistria. Din păcate, la proces, rabinul Alexandru Şafran nu s–a grăbit să
participe ca martor al apărării lui GEORGE ALEXIANU. Abia peste mai bine de o
jumătate de veac, în 1995, revenind în România pentru câteva zile, Alexandru
Şafran îi va încredinţa lui Şerban Alexianu următorul înscris : “Lui Şerban Alexianu, amic din tinereţea noastră, în
amintirea ilustrului său părinte, care în întreaga–i viaţă şi activitate profesională şi mai
ales în perioada neagră a războiului a făcut din inimă şi total dezinteresat
atât de mult pentru comunitate. A plătit la comanda comunistă (s.n.) cumplit şi total nedrept.
Întreaga–i suferinţă să–i fie izbăvită.” Încredinţându–i
acest înscris, marele rabin al Genevei i–a cerut d–lui Şerban Alexianu să nu
publice înscrisul “decât după moartea mea.” Lamentabilă exigenţă ! Din care îmi
permit să deduc, ca opinie strict personală, un singur lucru : rabinul
Alexandru Şafran nu crede nici în Dumnezeu, nici în mântuirea sufletului ! Nici
în omenie !
3. În
schimb, Papa Ioan Paul al II–lea, când a venit în România, în 1999, şi a dat cu
această ocazie o recepţie oficială, a ţinut ca printre invitaţii săi să se
numere şi dl Şerban Alexianu ! Oarecum surprins, dl. Şerban Alexianu s–a
consultat cu prietenul său, dl. academician Nicolae Cajal, încercând să
priceapă ce anume a determinat acest gest al Sfântului Părinte. Domnul
academician a găsit explicaţia : aşa cum şi domnia sa ştia, în 1943, nunţiul
papal monseniorul Andrea Cassulo, la cererea Papei Pius al XII–lea, a făcut o
vizită în Transnistria, pentru a vedea cum sunt trataţi evreii deportaţi. Tot
ce a constatat monseniorul Cassulo a consemnat în raportul înaintat către
Sfântul Scaun. Papa Pius al XII–lea, sensibil la acest subiect (în ciuda
minciunilor ulterior scornite pe seama nepăsării Sale – vezi filmul recent Amen), l–a onorat pe
destoinicul guvernator al Transnistriei decorându–l cu înalta distincţie papală Orbis et Urbis care în acel an, 1943, a fost acordată
unei singure persoane, românului GEORGE ALEXIANU, guvernatorul Transnistriei.
Gestul papei Ioan Paul
al II–lea faţă de fiul lui GEORGE ALEXIANU are o semnificaţie limpede şi unică
: Vaticanul, una din
cele mai bine informate instituţii de pe planetă, îşi menţine în anul 1999
aprecierea pe care a făcut–o în 1943 faţă de persoana şi activitatea lui GEORGE
ALEXIANU, ceea ce, implicit, înseamnă dezavuarea de către Vatican a procesului
prin care GEORGE ALEXIANU a fost condamnat la moarte şi executat pentru
imaginare “crime împotriva păcii şi a umanităţii.”
4. Să
menţionăm şi altă apreciere contemporană cu activitatea profesorului GEORGE
ALEXIANU în Transnistria. Adresându–se ambasadorului român de la Vichy şi
doamnei Cantacuzino, mareşalul Petain a declarat : “Cea mai mare glorie a
Dumneavoastră, a românilor, se poate considera modul civilizat şi uman în care
aţi administrat Transnistria şi realizările obţinute.” (Vezi Olivian Verenca, Administraţia civilă română în
Transnistria 1941–1944, Bucureşti,
2000, p. 254).
Închei aceste însemnări
despre GEORGE ALEXIANU convins că salvarea Neamului Românesc nu este posibilă
atâta vreme cât mai admitem ca unor oameni de calibrul lui GEORGE ALEXIANU să
le fie terfelită amintirea de nişte infractori deveniţi guvernanţi. Unor oameni
ca GEORGE ALEXIANU, cu care Dumnezeu a dăruit Neamul Românesc, se cuvine să le
ridicăm statuia recunoştinţei noastre în toate cărţile de şcoală, oferindu–i ca
modele de omenie urmaşilor noştri !
E foarte bine că
Ministerul Educaţiei a decis să introducă în programa şcolară lecţii despre
holocaust. Din cuprinsul acestor lecţii nu poate lipsi adevărul despre GEORGE
ALEXIANU ! Adevărul despre
omenia românească! Adevărul despre recunoştinţa şi mai ales despre
nerecunoştinţa evreiască !
Ion COJA
Notă: Acest
text a apărut prima oară în cartea Holocaust
în România? a subsemnatului.
Recitind acest text am constatat că nu dezvăluisem identitatea personajului
care a dat înscrisul atât de important prin care se neagă Holocaustul din
România la cel mai înalt nivel de competență: Marele Rabin Alexandru Șafran.
După publicarea cărții mi-am luat răspunderea de a face cunoscut cui aparține
declarația așa de clară despre nevinovăția lui George Alexianu. Am publicat de
mai multe ori această informație, am avut și grija ca Marele Rabin, Alexandru
Șafran, să afle că a fost publicat înscrisul său, cerându-i să dezmintă public
informația și înscrisul, dacă sunt cumva false. Nu a făcut-o. Ba mai mult,
chestionat pe acest subiect de Comisia Wiesel, nu a infirmat nimic! Din păcate,
amintita Comisie, ținându-se strict de menirea ei de a demonstra cu orice preț
producerea unui holocaust în România, nu s-a ostenit să-l convoace la comisie
pe dl Șerban Alexianu, cu actele și documentele pe care acesta le deține despre
Transnistria acelor ani. Comisia s-a auto-declarat comisie de cercetare
științifică…
Repet: deși am atenționat
comisia asupra documentelor aflate în păstrarea familiei Alexianu, așa zișii
istorici și cercetători din comisie nu au considerat necesară consultarea
acestor documente